iohannis-parlament.jpg

January 8, 2020 happyadmin0

Parlamentul s-a reunit luni, la ora 12:00, într-o şedinţă solemnă, pentru a marca 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Şedinţa a început cu intonarea Imnului Naţional, după care toţi cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere. Parlamentul a adoptat, tot azi, o Declaraţie consacrată marcării a 30 de ani de la victoria Revoluţiei Române.

La eveniment a participat şi Preşedintele României, Klaus Iohannis. El a ţinut un discurs în care a cerut justiţiei să facă dreptate victimelor, să stabilească adevărul şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi.

„După 1990, au existat diferite inițiative prin care a fost onorată memoria celor care și-au dat viața în Decembrie 1989. S-au denumit străzi, s-au construit monumente de for public, s-au organizat evenimente de comemorare. Cu un singur lucru am rămas însă datori – NU am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989! Jertfa și sacrificiul românilor care au stat, cu piepturile goale, în fața gloanțelor, a tancurilor și a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspunsurile la întrebările fundamentale care vizează Revoluția! Statul român a întarziat nepermis de mult pentru aflarea adevarului, iar aceasta e o piatră de încercare pentru justiția română. O democraţie vertiabilă e construită pe bazele adevărului şi dreptății, iar această restanță majoră reprezintă o fantomă care ne va urmări pe toţi, multă vreme de acum încolo. Justiţia trebuie să stabilească adevarul şi să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi”, a spus Preşedintele.

Au mai ţinut discursuri Orban, Meleşcanu, Ciolacu, Geoană şi reprezentanţii grupurilor parlamentare

Şi ceilalţi politicieni care au luat cuvântul după Iohannis, au mers pe această idee. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus că nu vom progresa dacă vom continua să punem etichete şi să “urâm”. Premierul Ludovic Orban a susţinut că şi Guvernul actual a cerut aflarea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor.

Deputatul USR, Iulian Bulai, a fost singurul care a votat împotriva Declaraţiei adoptate de Parlament. El şi-a motivat gestul spunând că este un semn de protest faţă de faptul că şedinţa solemnă a fost condusă de Teodor Meleşcanu. L-a numit pe acesta din urmă un “comunist cu ştate vechi”.

Tot astăzi, în Parlamentul European, va fi dezbătută rezoluţia pe care Traian Băsescu a propus-o cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie.


coins-1726618_1280-1200x800.jpg

January 8, 2020 happyadmin0

Ministerul de Finanțe a publicat azi proiectul de buget pentru anul 2020. Acesta prevede o creștere economică de 4,1%, investiţii de 4,5% din PIB şi un deficit bugetar de 3,58%.

Salariul de bază minim brut pe țară va fi majorat la 2.230 lei lunar, începând din 1 ianuarie 2020. Cu 7,2% în plus față de luna decembrie 2019 (2.080 lei).

”România are în viitor o serie de provocări: întărirea programării multianuale, soliditatea bugetului public, angajat şi în susținerea reformelor structurale necesare, un spaţiu fiscal suficient de manevră în caz de dificultăți economice proprii şi/sau prin contagiune, menţinerea datoriei publice în limite sustenabile, eficiența politicilor publice care trebuie să se manifeste în performanţa mediului de afaceri, antreprenorial, şi mobilitatea forței de muncă, a bunurilor şi serviciilor, stimularea unei atitudini corecte privind creșterea salariilor pe baza creșterii productivității muncii, îmbunătățirea colectării precum și creșterea potențialului de absorbție al fondurilor europene, provocări care odată atinse, ne pot îndreptăți la speranța menținerii României în topul economiilor UE și astfel creșterea nivelului de trai al membrilor societății”, scrie în proiectul de buget.

Ce ministere primesc mai mulţi bani?

Ministerul Transpoturilor + 3,3%, în total 11,8 miliarde lei.

Ministerului Apărării + 18%, în total 21,1 miliarde lei.

Ministerul Educației + 3,76%, în total 30,5 miliarde lei.

Ministerul Afacerilor Interne + 13,1%, în total 19,4 miliarde lei.

Ce ministere vor avea un buget mai mic?

Ministerul Sănătății – 23%, în total 11,4 miliarde lei.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – 45,5%, în total 5,5 miliarde lei.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – 14,3%, în total 18,3 miliarde lei.

Ministerul Economiei – 11%, în total 1,12 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor – 19%, în total 5,27 miliarde lei.

Ministerul Afacerilor Externe – 16,4% în total 1,02 miliarde lei.

Secretariatul General al Guvernului, Senatul şi Administraţia Prezidenţială vor avea, de asemenea, bugetele mărite, cu 4,93%, 1,57% şi respectiv 4,4%.

Serviciile vor primi şi ele mai mulţi bani, în timp ce bugeul TVR rămâne la fel ca în 2019.

 


revolutia-1989.jpg

January 8, 2020 happyadmin0

Jurnalistul canadian Stanley Tromp a adunat documente despre Revoluţia română din 1989, de la state precum SUA, Marea Britanie şi Canada. În baza legilor privind liberul acces la informaţii, ziaristul a obţinut sute de pagini care conţin relatări ale ambasadorilor străini la Bucureşti, din acea perioadă.

“În procesul de cercetare pentru această carte, am depus cereri în baza legii privind liberul acces la informaţii, în mai multe țări. Am vrut să măsor gradul de funcționare al acestei legi. Unul dintre subiectele de interes deosebit pentru mine a fost Revoluția română din 1989. Pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a acestui eveniment de marcă din istoria recentă, doresc să împărtășesc aceste rezultate ale cercetării mele cu poporul român, în speranța că îi poate ajuta să înțeleagă mai bine evenimentele de atunci”, a declarat Stanley Tromp.

Documentele au fost făcute publice de către ONG-ul APADOR-CH (Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki).

“Un ziarist canadian, pasionat de legea liberului acces la informații, a solicitat timp de zece ani informații de la marile puteri ale lumii (SUA, Canada, Marea Britanie) în legătură cu evenimentele din România anului 1989. Așa cum au fost ele transmise de la fața locului de către ambasadorii respectivelor țări la București.

După o corespondență asiduă, în care de multe ori a fost refuzat pe motiv că respectivele telegrame sau informări transmise atunci conțin nume ale unor politicieni român aflați încă în politică, iar publicarea lor ar dăuna relațiilor bilaterale dintre România și UK de exemplu, ziaristul canadian a putut totuși să adune la un loc câteva sute de pagini care documentează Revoluția din 1989 prin ochii ambasadelor străine la București și nu numai.

E o mini comoară de relatări la cald, despre atmosfera din România în octombrie-decembrie 1989, apoi din primele luni ale lui 1990, despre semnele revoltelor pe care ambasadorii respectivi le întrezăreau în micile detalii aparent neimportante de pe străzi sau, mai târziu, despre startul greoi al democrației românești, căreia îi tot puneau piedici unii care încă mai sperau că partidul unic are șanse să guverneze în continuare, schimbând pe ici colo, prin părțile neesențiale, câte ceva cât să păcălească pe toată lumea.

În lipsa altor informații mai consistente despre adevărul din 1989, pe care-l tot așteptăm de 30 de ani, mica arhivă adunată de jurnalistul canadian și pusă la dispoziția poporului român, la 30 de ani de la Revoluție, este o oglindă a felului în care eram atunci și în care e bine să ne uităm. Ca să nu uităm și să cădem în tentația nostalgică de a repeta istoria”, au scris cei de la Asociaţie pe pagina lor de Facebook.

Răspunsurile primite de la SUA, Canada şi Marea Britanie sunt disponibile aici.

Sursa foto: activenews.ro


piggy-bank-968302_960_720.jpg

January 8, 2020 happyadmin0

Camera Deputaţilor a votat astăzi în favoarea proiectului depus de PSD, prin care alocaţiile pentru copii se dublează. Astfel, fiecare minor din România va primi 300 de lei, pe lună.

179 de deputaţi au votat pentru, iar 29 s-au abţinut. Legea va merge la Preşedintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Senatul votase deja această iniţiativă, în martie anul acesta.

Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare au luat cuvântul în plen, referitor la această iniţiativă.

Deputatul PSD Daniel Suciu a citit din discursul liberalului Robert Sighartău, de la momentul adoptării măririi alocațiilor copiilor din vară în plenul Camerei Deputaților. Atunci a fost o propunere a liberalilor.

Cristian Seidler, USR: “Majorarea precedentă a alocațiilor nu a dus la depășirea deficitului de 3% din PIB, dar această majorare ar duce la depășirea deficitului. Este o măsură populistă, este un joc politic care desconsideră copiii. Tot ce vă interesează este imaginea politică”.

Victor Ponta: “Discuția despre mărirea alocațiilor nu e nouă. În 2015, dublarea alocațiilor s-a votat în luna mai la inițiativa PNL. Am spus atunci că pentru copii găsim întotdeauna bani. Iohannis a promulgat legea pe 1 iunie de Ziua Copilului. Nu văd de ce în 2019 vă răzgândiți, cred că premierul Orban va găsi resursele necesare, iar Iohannis va promulga imediat legea”.

Impactul bugetar va fi de aproximativ 6 miliarde de lei

Dacă legea va intra în vigoare de anul viitor, deficitul prognozat de Guvern în proiectul de buget va creşte.

„Impactul la buget în cazul alocațiilor pentru copii este de 6 miliarde de lei, ceva mai mult de un miliard de euro. În cazul TVA-ului va fi de 11,8 miliarde. Asta înseamnă, doar din alocații deficitul să se ducă la 4,13 la sută și împreună cu reducerea TVA ne ducem cu deficitul înspre 5 la sută”, a declarat ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.


donald-trump.jpg

January 8, 2020 happyadmin0

După o şedinţă de şase ore, membrii Camerei Reprezentanţilor au votat azi-noapte pentru demiterea lui Donald Trump. Este al treilea Preşedinte al SUA, după Andrew Jackson în 1868 și Bill Clinton în 1998, care trece printr-o astfel de procedură.

Trump este acuzat de abuz de putere, având două capete de inculpare. Ambele au fost votate aseară cu 230 de voturi ”pentru”, din partea democraților şi 197 ”împotrivă”.

Preşedintele a negat acuzaţiile şi le-a catalogat drept nedemocratice şi neconstituţionale. El a postat pe Twitter un mesaj în care spune că, ”În realitate, nu eu sunt ținta, ci tu. Eu doar le stau în cale”.

Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Demiterea sa va fi decisă de Senat, cel mai probabil cândva în ianuarie. Liderul senatorilor Republicani, Mitch McConnell, a declarat, imediat după încheierea votului din Camera Reprezentanţilor, că nu există nicio șansă ca președintele să fie înlăturat din funcție de către Senat. În această camera, Republicanii deţin majoritatea.


vacanta-bugetari-1200x757.jpg

January 8, 2020 happyadmin0

De pe 25 decembrie până pe 6 ianuarie vor fi liberi bugetarii, a anunţat Premierul Ludovic Orban la începutul şedinţei de Guvern de astăzi.

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care 27 decembrie și 3 ianuarie să fie zile libere pentru bugetari.

Astfel, angajaţii la stat urmează să aibă o minivacanță de Crăciun și Revelion de aproape două săptămâni.

Această hotărâre de Guvern nu se aplică locurilor de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă, nici magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor implicate în soluționarea proceselor cu termen în zilele respective.

De asemenea, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți.

Pentru recuperarea zilelor libere, adică 27 decembrie şi 3 ianuarie, instituțiile și autoritățile publice vor trebui să îşi prelungească programul de muncă până la 31 ianuarie 2020.

La nivel naţional, zilele libere de Crăciun 2019 sunt 25 și 26 decembrie, iar de Revelion, 1 și 2 ianuarie.


ludovic-orban-asumare.jpg

January 7, 2020 happyadmin0

Cele două camere ale Parlamentului se vor reuni astăzi în trei şedinţe în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe mai multe proiecte. Printre ele este şi bugetul de stat pentru anul 2020.

Prima şedinţă va începe de la ora 16:00 şi va fi dedicată bugetului pentru anul viitor. Subiectul a stârnit deja controverse, fiind pentru prima dată când un Executiv foloseşte prerogativul de angajare a răspunderii pe bugetul de stat.

Potrivit unor surse, social democraţii vor ataca la CCR această angajare. O decizie finală va fi luată la şedinţa Comitetului Naţional Executiv al PSD, de astăzi.

Cei de la USR au venit cu zeci de amendamente până acum la proiectul de buget. Guvernul Orban a acceptat deja amendamentul care prevede amânarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene.

”O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu cel puțin un an, ceea ce este un element important. Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie și ar fi devenit drepturi câștigate, nu s-ar mai fi putut face nimic. Am reușit să obținem acordul premierului și acordul PNL pentru prorogarea acestui termen”, a declarat Dan Barna, după o întâlnire cu Premierul Orban.

Conform programului de astăzi al Parlamentului, cea de a doua şedinţă comună vizează angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Iar cea de-a treia este dedicată angajării răspunderii Guvernului pe proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative.


tot-cu-steaua.jpg

January 7, 2020 happyadmin0

Dacă în marile oraşe Crăciunul a devenit despre cumpărături, cadouri şi petreceri, în satele din România, încă se mai păstrează tradiţiile şi obiceiurile din străbuni.

Una dintre vechile credinţe ale românilor este că în ziua de Ajun trebuie să ţinem post negru, pentru a avea noroc tot anul următor. Tot în această zi, se spune că nu trebuie să ne supărăm, să ne certăm sau să facem curat. La sate, seara de 24 decembrie este dedicată împodobirii bradului. O tradiţie uitată de mult de către orăşeni, care fac asta încă de la jumătatea, sau chiar începutul lunii.

Obiceiuri şi tradiţii, pe zone

În Moldova, în casă nu se aduce doar bradul, ci și alte plante, considerate aducătoare de noroc. Gospodinele din Bucovina pregătesc 12 feluri de mâncare de post, care se servesc la ultima masă din Ajun. În mijlocul mesei de pune un colac rotund, iar la colţuri, se pun căpăţâni de usturoi. Odată cu terminarea cinei, se pleacă la colindat, în port tradițional, după obicei. Tot aici, pe 24 decembrie se bagă o piatră în cuptor, pentru a ţine şerpii departe de casă.

În satele din Maramureș, colindătorii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra” și sunt răsplătiți cu nuci, mere, colaci sau bani. Iar de Crăciun, nu se dă cu mătura, nu se spală rufe și nu se dă nimic cu împrumut. Un obieci specific zonei este “Jocul Moşilor”, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. Copiii şi tinerii îşi pun o mască de “moş” şi bat cu bicele în porţile vecinilor pentru a le ura un an mai bun.

În Oltenia, cel mai răspândit colind este „Steaua”, care se cântă în cete de câte patru oameni. Tot în această zonă, femeile păstrează încă un alt obicei de sute de ani. Dimineața pleacă la cimitir unde dau cu tămâie mormintele și dau de pomană colaci. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare.

În Dobrogea, ritualul mersului cu „Capra” se numeşte „Struțul”. De asemenea, un alt obicei al regiunii este colindatul cu măști colorate, așa numiții „moșoi”. Măștile simbolizează spiritele strămoșești care alungă răul din calea nașterii lui Iisus și vestesc un an îmbelșugat.


Spitalul_de_Urgenta-1200x900.jpg

January 7, 2020 happyadmin0

Nouă spitale din Capitală vor asigura asistența medicală de urgență în zilele de 25 și 26 decembrie, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB).

Acelaşi comunicat mai arată şi că DSPMB “va asigura un serviciu de gardă permanent, la sediul din str. Spiru Haret, nr. 14”. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti va avea program normal de lucru. Solicitările pentru salvare se fac la numărul unic de urgenţă – 112.

Spitalele de urgenţă din București care vor asigura asistenţa medicală în zilele de Crăciun, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, sunt:
  1. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca – Calea Floreasca, 8. Telefon: 021/599.23.00;
  2. Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar – Splaiul Independenței, 169. Telefon: 021.318.05.22/ 021.318.81.04;
  3. Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon” – Șoseaua Pantelimon, 340-342. Telefon: 021/255.40.99;
  4. Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan” – Șoseaua Vitan-Bârzești, 13. Telefon: 021/334.51.90;
  5. Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” – Șoseaua Berceni, 12. Telefon: 021/334.30.25;
  6. Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri – Calea Griviței, 218. Telefon: 021/224.09.47;
  7. Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice – Piața Alexandru Lahovari, 1. Telefon: 021/319.27.51;
  8. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” – Bulevardul Iancu de Hunedoara, 30-32. Telefon: 021/316.93.66;
  9. Spitalul Clinic de Urgenţă Copii “M. S. Curie” – Bulevardul Constantin Brâncoveanu, 20. Telefon: 021/460.30.26.

Majoritatea urgenţelor medicale din perioada sărbătorilor au drept cauză excesele alimentare şi de băuturi alcoolice. Pentru a nu ajunge în situaţia de a avea nevoie de îngrijiri medicale, doctorii recomandă moderaţie, atât în hrană, cât şi în cantitatea de alcool consumată. Nici odihna nu trebuie neglijată, cele 8 ore de somn pe noapte având un rol major în buna funcţionare a tuturor organelor.

Totodată, pentru a nu contacta viruşi sau bacterii care pot duce la răceli, gripe sau pneumonii, se recomandă evitarea locurilor aglomerate sau purtarea unei măşti de protecţie.


sfantul-stefan.jpg

January 7, 2020 happyadmin0

Peste 400.000 de români îşi sărbătoresc onomastica în cea de-a treia zi de Crăciun, de Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic si Arhidiacon Ştefan.

Dintre aceştia, peste 300.000 sunt bărbaţi, iar peste 100.000 sunt femei.

Cele mai des întâlnite nume derivate sunt:  Ștefana, Ștefănuț, Ştefănela, Ştefâniţa, Ștefănică, Ştefanos, Ştefania, Ştefanida, Ştefanel, Şteful, Şteflea, Fănica, Fănel, Fane, Fanache, Fana.

Despre Sfântul Ştefan se spune că îi ajută pe bolnavi, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme. Tradiția mai spune că, pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, persoanele certate trebuie să se împace. Tot azi, în biserici se fac pomeniri pentru creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

În unele zone din Muntenia, se prepară “pâinicile lui Ştefan”. Acestea au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, pâinicile rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

Povestea Sfântului Ştefan

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. Misiunea sa era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Se spune că Dumnezeu i-a dat puterea de a săvârşi minuni. Astfel, Sfântul a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţă Sinedriului, acuzându-l de blasfemie.

El a fost condamnat la moarte în anul 33 şi ucis cu pietre.